Despre

Despre

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor județul Arad

Asociaţia s-a constituit în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de salubrizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de salubrizare pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.

Asociaţii declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de salubrizare, în condiţiile unor tarife/taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul „poluatorul plăteşte”, atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de salubrizare.

Membrii

Membri ADISIGD

Toate cele 78 de UAT-uri din judeṭ plus Consiliul Judeṭean Arad, sunt membri ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad:
– Consiliul Judeţean Arad
– Municipii: Municipiul Arad
– Oraşe: Chişineu-Criş, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiş
– Comune: Almaş, Apateu, Archiş, Bata, Beliu, Birchiş, Bârsa, Bârzava, Bocsig, Brazii, Buteni, Cărand, Cermei, Chisindia, Conop, Covăsânţ, Craiva, Dezna, Dieci, Dorobanţi, Felnac, Frumuşeni, Fântânele, Ghioroc, Grăniceri, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Hăşmaş, Igneşti, Iratoşu, Livada, Macea, Mişca, Moneasa, Olari, Păuliş, Peregu Mare, Petriş, Pilu, Pleşcuţa, Săvârşin, Secusigiu, Seleuş, Semlac, Sintea Mare, Socodor, Şagu, Şeitin, Şepreuş, Şicula, Şilindia, Şimand, Şiria, Şiştarovăţ, Şofronea, Tauţ, Târnova, Ususău, Vărădia de Mureş, Vinga, Vârfurile, Zădăreni, Zărand, Zerind, Zimandu-Nou, Zăbrani, Vladimirescu.

Despre

PREZENTAREA ASOCIAȚIEI